A nins în CucuruZu?

Ştiţi de concursu’ acela organizat de RadioZu, în care tre să spui când va ninge’n CucuruZu? Păi cu ninsorile ăstea de prin ţară, sunt curios dacă acolo a nins :D . Oricum, nu despre asta vroiam de fapt să scriu în postu’ ăsta, ci despre zăpada căzută prin aproape toată ţara. Mă, cum de mai pe la toţi a nins, numai la mine e soare şi frumos afară, chiar dacă bate vântu’ puţin..

De exemplu a nins la Andrey91 care arată şi o poză cu prima zăpadă, la TheBes7 la fel a nins şi la Pant3ras..toţi se bucură de prima zăpadă, şi totuşi..nu e prea devreme? Dacă de acum ninge, oare cât va ţine iarna? Anu’ trecut, dacă îmi aduc eu bine aminte, a început să ningă calumea abea aproape de Crăciun, am dreptate? Ştiu că eu când m-am întors acasă, pe 2 sau 3, era zăpada de cel puţin juma de metru, străzile, deşi dezăpezite de curând după cum se vedea, tot aveau un strat de 2-3 cm de zăpadă..

Deşi îmi place şi zăpada, şi pârtiile, şi muntele..şi iarna, totuşi cred că a venit puţin cam devreme pentru că a creat şi primele probleme. Probleme care totuşi parcă nu erau neaşteptate pentru o ninsoare neaşteptată aşa curând.

Una peste alta, mai e puţin şi se termină şi anu’ ăsta, urmează 2009..altă viaţă, alt an, alte vremuri..să vedem ce-o să ne aducă şi următoru’ an, dar până atunci să vedem ce ne mai aduce anu’ 2008..ce-a mai rămas din el.


13 Responses to “A nins în CucuruZu?”

  1. 1 TheBes7

    Summerkid, nici unul dintre noi nu poate uita ninsorile alea.. de cativa metri, nu era incalzire globala, totul era frumos.. copilarie la maxim :X

  2. 2 summer kid

    @TheBes7 Oh, yeah..ce vremuri :X

  3. 3 PanTeraS

    Chiar daca e asa, oricum nu mai ninge ca altadata…

  4. 4 Alinush

    Nu a nins in Cucuruzu

  5. 5 summer kid

    @Alinush: Ba a nins ieri :P

  6. 6 TheBes7

    M-am dat si eu pe RadioZU :) e misto.. imi place!

  7. 7 andrey91

    melodia misto cu cand ninge in cucuruzu

  8. 8 Alinush

    Si li s-o stricat alora concursul daca a nins?

  9. 9 summer kid

    @Alinush nu, acum trebuie sa aleaga castigatoru’ si sa dea banu’..

  10. 10 robynstein

    uite asa isi fac reclama gratis aia de la radiozu… sincer mai tare mi se pare vibefm :P

  11. 11 summer kid

    imi place si VibeFM destul de mult, da’ doar cand am eu chef de house .. da’ la radiozu imi place ca baga mai multe genuri de muzica

  1. 1 Scurtele duminicii! | Blogu' lui TheBes7
  2. 2 TheWraiTh - Pentru ca exist! | Mini - Scurte

Leave a Reply



Comments links could be nofollow free.