Posts Tagged ‘funny’

Bilete și controlori..

Saturday, September 27th, 2008

Mi-am adus aminte de o întâmplare de acum câteva zile, de când mă întorceam de la școală. Deci.. eram cu niște colegi, printre care și renegatu..și am luat autobuzu’ spre casă. Am mers noi ce am mers, am râs, am glumit.. am tot vorbit de controlori.. unii aveau bilete, unii abonamente, unii bilete..la mâna a doua.. adică eu. Aveam un bilet compostat de aproape 1 săptămână care s-a nimerit să aibă aceleași găuri ca cele pe care le avea autobuzu’ în care urcasem noi, și am zis că ce rost are să fac altu, când îl am pe acela..în fine.. tot vorbeam noi de controlori, iar în stația în care au coborât doi colegi car nu aveau bilete, s-a urcat și controloru’. A zis un om mai în vârstă “Uite controloru’!” însă noi nu l-am crezut, până când ne-am trezit cu el lângă noi. Se apucă el și cere biletele și abonamentele, rupe câteva bilete, iar apoi ajunge la mine. Scot eu biletu’ care se vedea de la o poștă că e uzat, il dau controlorului, se uită la bilet și începe să râdă, iar apoi îmi spune “Cam muncit biletu’ ăsta, nu?”. Eu am tăcut, că deja mă bufnise râsu’..apoi eu scot un bilet necompostat și îl arăt unui coleg, la care controloru’ grăiește iar “Aaa, ai și altu’ de rezervă!”. Eu am răspuns cu “Eeee!”, iar el mă întreabă: “De curiozitate, are o săptămână biletu’ ăla?” la care eu i-am spus “Mai are 2 zile și face.”.. a început să râdă, și a plecat. După ce a plecat, noi am început să râdem și tot drumu am vorbit de această întâmplare..

Ieri..când am urcat în autobuz.. am dat iar peste controlori. Însă, le-am văzut legitimația și am fugit repede și mi-am luat bilet. După ce l-am luat, l-am compostat.. mă trezesc cu controloru’ în spate, cerându-ne biletele.. eu i l-am arătat, un coleg i-a arătat abonamentu.. 3 abonamente, 2 dintre ele expirate.. pe care desigur i le-a confiscat. Mie mi-a rupt biletu’ ca maniacu’, de se mai ținea într-o foiță mică…și a plecat. Culmea.. erau aceiași controlori, însă de data asta nu a venit același controlor, a venit colegu’..oricum, am scăpat destul de ușor. Chiar m-au distrat aceste întâmplări în autobuz..la prima a luat parte și renegatu, stătea pe scaunu de lângă mine și râdea :)) ..

Help a TICO

Thursday, June 12th, 2008

Mi-a dat acum un coleg nişte poze pe care le-a făcut acum vreo 2 săptămâni..

Poze cu un Tico, căzut în groapă (cred) şi 3 oameni încercau să îl ridice :)) ..

Uitaţi pozele: (more…)

Batman si Superman.. 2 in 1

Saturday, May 10th, 2008

Nu! Nu e vorba de un alt desen animat, nu e vorba de un alt personaj, ci e vorba de un om ( copchil ) .. watch here =)) (more…)

STFU

Friday, May 9th, 2008

Sau “Shut the F*CK up”. Cred ca asta spuneti de multe ori cand auziti pe cineva ca vorbeste fara sens, ca nu mai termina odata, sau cand vorbeste la telefon incat sa afle toti din jur. Cel mai mult se intampla in autobuze, cand lumea nu are ce face si baga muzica la telefon, ca de casti n-au auzit saracutii de ei. Sau ca in cazul urmator.. trebuia sa o opreasca cineva.. STFU

2 videoclipuri funny

Thursday, May 8th, 2008

Am gasit acum 2 videoclipuri mai vechi, da’ amuzante ;)) si am zis sa vi le arat si voua ;) .

Uitati-le: (more…)

Zambareţ ..

Thursday, May 8th, 2008

Daca aveti probleme cu inima nu dati click :)) .. pe (more…)

Alt dependent de Cola

Wednesday, May 7th, 2008

Ce ziceci mah de el ? :)) Ce face el pentru Cola.. :))

Siii?!

Tuesday, May 6th, 2008

Am primit mai inainte un mass cu bancu’ asta:

Gigel ii spune mamei:
- Mama, ieri dupa ce-ai plecat de-acasa, a venit o tanti blonda si frumoasa si s-a dus cu tata in camera si…
Mama-sa il intrerupe:
- Stii ce, sa repeti asta cand vine taica-tu acasa!
Ajunge acasa tatal, mama ii face semn copilului, iar acesta reia:
- Si cum iti spuneam, mama, ieri cand tu n-ai fost acasa, a venit o tanti blonda si s-a dus cu tata in camera si…
- Si? Siiiii??? intreaba mama nerabdatoare.
- Si tata a tavalit-o-n pat exact asa cum te tavaleste pe tine de obicei postasul…

He he :)) ..