summer kid blog

Volei ( en- volley ) e o pasiune de-a mea. Prima oară am jucat acum 5-6 ani, timp de 2-3 ani, împreună cu prietenii de la bloc. Na, voleiu’ mă pasionează, da’ nu ştiu de ce, pur şi simplu îmi place.

În urmă cu 4 ani, am ratat o şansă ca prostu’, o şansă cred că unică. Am ratat-o din prostia mea, căci nu vroiam să plec din şcoala în care eram. Mare prostie! Şansa consta în a mă muta din şcoala în care făceam eu, în Titulescu’, la clasă sportivă care se baza pe volei, sport care chiar după cum am spus mai sus, chiar îmi plăcea. Într-o zi m-am trezit cu un telefon de la un antrenor din Titulescu, care ieşise la pensie, însă a rămas să formeze şi să antreneze o echipă de volei. Prima oară am crezut că e farsă ceva, că cineva are chef de glume. Însă, după câteva zile a sunat din nou, a vorbit cu mama, şi a venit la mine să încerce să mă convingă. Eu o ţineam tot pe-a mea că “nu mă duc, nu vreau .. bla bla”. Ne-a dus omu’ să vedem şi liceu, şi sala de sport ( pfoaaa.. ce îmi place sala aia ).. dar yo încăpăţânat, n-am vrut. Şi dacă n-am vrut eu, aşa a rămas şi nu m-am mai dus, deşi mama şi fratemeo vroiau să mă duc neapărat acolo.. bleg!

Acum, de o lună cred, mă tot căiesc că nu m-am dus. De fapt mă căiesc de 3 ani.. da’ na, acum 1 lună mi s-a pus pata că vreau să mă duc la volei. Am vorbit şi cu un coleg să mergem.. chiar dacă habar n-avem unde să ne ducem.. da’ noi ne ducem . În fine.. cum spuneam, am ratat o mare şansă.. Ştiu că spunea şi Crusher mai demult cum o simplă decizie îţi poată schimba viaţa, şi te gândeşti cum ar fi fost dacă ai fi făcut altfel. True!